hirdetés
hirdetés
RO

Selecţionata Ungariei va juca cu stadionul închis împotriva Azerbaijanului

Federaţia Maghiară de Fotbal (MLSZ) va organiza meciul selecţionatei Ungariei împotriva Azerbaijanului, programat pe 13 octombrie la Budapesta, cu stadionul închis fiind obligată de UEFA şi la plata unei amenzi de 20 de milioane de forinţi (aproape 60 de mii de euro) în urma meciului disputat cu Slovacia, în calificările pentru Campionatul European, la care suporterii maghiari au avut manifestări rasiste şi discriminatorii. MLSZ a anunţat deja că va face apel la UEFA, şi solicită, în paralel, specialiştilor în ordinea publică identificarea suporterilor care au avut comportament nesportiv.

hirdetés
hirdetés

Deşi atât MLSZ, înşişi jucători, precum şi selecţionerul Marco Rossi i-au rugat pe spectatori să susţină echipa având o atitudine sportivă, există documentări video în care aceştia strigă, cu mai multe ocazii şi în grup, “Slovacia de rahat”, şi scandează alte expresii dispreţuitoare. Abaterea disciplinară a fost evaluată drept o recidivă din partea Ungariei, având în vedere că în ultimii cinci ani au existat mai multe demersuri împotriva federaţiei ungare rezultate în urma atitudinii rasiste a spectatorilor din tribună. În anunţul privind sancţiunea, MLSZ mai precizează pe site-ul său oficial, că se va strădui să asigure, pe 13 octombrie, atmosfera adecvată unui meci de calificări prin invitarea jucătorilor din echipele de juniori, sub 14 ani, şi a unor tineri microbişti.

Selecţionata Ungariei va juca următorul meci împotriva Croaţiei, la Split, pe 10 octombrie, iar pe 13 va primi echipa naţională a Azerbaijanului pe Groupama Arena.

hirdetés
hirdetés

(MTI)

hirdetés
hirdetés

ZSIDÓ ERDÉLY

hirdetés
hirdetés

CIGÁNY ERDÉLY

hirdetés
hirdetés

ÖRMÉNY ERDÉLY

hirdetés
hirdetés